Dragostea adevărată nu este decât o îmbrăţişare de trupuri pe marginea mării. Valurile vin mereu, nisipul dispare încet de sub tălpile îndrăgostiţilor, picioarele se afundă tot mai mult, siluetele îmbrăţişate se fac tot mai mici, dar valurile nu reuşesc să sfarme echilibrul iubirii verticale.
Îmbătrânim cu picioarele în nisipul ud… Din ce în ce mai mici, cu inimile mari. Tot mai goi, dar plini de viaţă.
Când valurile ne vor acoperi vom deveni scoici ce vor aduce zîmbet pe chipul unui copil. Însă valurile ne vor nisip. Şi vom fi nisip. Nisipul din care se va construi un castel, nisipul lipit pe trupul altor îndrăgostiţi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu